Blogul

Învață să îți menții nivelul financiar echilibrat în viață

Să ai bani în buzunar și să-ți poți satisface orice dorință reprezintă obiectivul fiecăruia dintre noi, deși, în realitate, foarte puțini sunt cei care se bucură de o astfel de situație. Totuși, atunci când știi cum a îți menții nivelul financiar în echilibru, cum și când să faci economii, dar și cum să îți lărgești orizontul de câștiguri financiare, șansele de a te bucura și tu de o astfel de stare sunt în ascensiune fulminantă.

Omul este înzestrat cu o mulțime de caracteristici care îi permit să aibă parte de numeroase abilități care să îi servească pentru atingerea scopului propus. Așa se întâmplă și-n cazul în care îți dorești să te bucuri de o situație financiară stabilă, tot ceea ce ai de făcut fiind să obții bani urgent nebancar chiar acum. Însă, cea mai avantajoasă soluție pentru a avea bani la dispoziție tot timpul este să reușești să ai o poziție cât mai bine remunerată în câmpul muncii ori să ai cât mai multe surse de venituri.

Veniturile mari pot genera un nivel de economisire foarte ridicat!

Este cât se poate de normal că în momentul în care câștigi mai bine să ai o bază din care să economisești mai mult. Însă, așa cum se întâmplă în practică, foarte mulți dintre cei care câștigă mult reușesc să facă cheltuieli la fel de ridicate, ceea ce constituie unul dintre principalele motive pentru care aceste persoane, în ciuda câștigurilor foarte ridicate, să nu facă economii la un nivel mai ridicat. De aceea, atunci când beneficiezi de o astfel de posibilitate și a nu profita la maxim de avantajele pe care le oferă pe termen îndelungat este una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face. Iată ce trebuie să faci atunci când ai parte de câștiguri mai mari lunare, pentru a face economii la un grad sporit:

• Surplusul de bani consideră-l inexistent și retrage-l imediat ce ai primit salariul într-un cont de economii – în acest mod o să scapi de orice fel de tentație și rămâi cu banii la loc sigur. Banii aceștia vor putea fi utilizați pentru diverse cheltuieli mari (achiziționarea locuință, mașină, etc), așa că este foarte bine să strânși cât mai mulți, pentru că nu se știe niciodată care vor fi dorințele tale la un moment dat.

• Optează pentru distribuirea surplusului financiar în diverse categorii destinate economisirii – este o soluție care îți oferă posibilitatea de a-ți organiza banii într-un mod mult mai avantajos și care îți permite, de asemenea, să ai parte și de structurarea economiilor pe diverse criterii. De exemplu, banii câștigați în plus în această luna vor merge în trei conturi de economii, unul destinat asigurării viitorului tău financiar, unul pentru achiziționarea unui obiect din clasa premium și unul pentru copiii familiei.

• Consideră surplusul financiar drept o rezervă în caz de maximă urgență – este o altă modalitate prin care banii pe care i-ai câștigat în plus să fie utilizați atunci când ai mai mare nevoie de ei. Trebuie să iei în considerare faptul că viața te va pune în față a tot felul de provocări, de situații neașteptate și de surse de consum financiar foarte ridicate. De ce să încerci atunci să găsești niște soluții care să te ajute să ieși cu bine la liman, cât ai la dispoziție chiar acum o astfel de opțiune?

Trebuie să înțelegi că astăzi este cel mai bine să începi să faci economii, pentru că mâine poate fi prea târziu, fiindcă pot apărea tot felul de probleme și situații care nu vor putea fi controlate în mod convenabil. Bucură-te de câștigurile tale financiare într-un mod care să-ți ofere acel plus de garanție și securitate pentru momentele în care viață nu o să mai fie atât de darnică cu tine. Economisește acum pentru că mâine să te poți bucura de o viață cât mai frumoasă, dar și de sentimentul plăcut că ai făcut ceea ce trebuia, atunci când a fost momentul potrivit!

Cum pot să îmi mențin un nivel echilibrat financiar în tot ceea ce fac?

Banii sunt greu de câștigat și atât de simplu de cheltuit, pentru că toată lumea îți oferă opțiuni de consum ai acestora, dar puțini sunt cei care îți permit să câștigi mai mult. Este esențial să nu acumulezi niciun fel de datorii atunci când îți dorești un nivel financiar cât mai echilibrat în viața ta, așa că, fără datorii în această viață! La fel de important este să strângi bani pentru bătrânețe (forma de economisire este la alegerea ta, indicate fiind o pensie privată suplimentară), pentru că atunci când o să fii bătrân/bătrână, șansele de a obține un câștig din activitatea pe care poți presta sunt foarte scăzute. Chiar dacă ai parte de un câștig lunar mai mare, acest lucru nu înseamnă că trebuie să consume banii în surplus pe tot felul de lucruri care nu sunt de valoare. Economisește în continuare ca și cum nu ai câștiga mai mult, ci la fel ca și până acum!

Este vital să faci economii lunar pentru că numai în acest mod o să ai parte de bani atunci când o să ai nevoie mai mare de aceștia. Stabilește-ți un procent pe care să îl retragi din salariu în fiecare lună, chiar în momentul în care ai încasat salariul pentru că numai în acest fel o să te poți bucura de o bătrânețe liniștită sau o să-ți poți achiziționa anumite obiecte din categoria premium. Doar tu poți să faci aceste lucruri posibile pentru că nimeni altcineva nu o să-ți vireze banii în contul de economii sau o să te determine să faci acest lucru. Unul dintre elementele care te poate motiva să realizezi acest lucru luna de luna este faptul că atunci când vei ajunge la vârsta senectuții, o să te poți ajuta pe ține însuți sau pe cei din familie, fără să fie nevoie să optezi pentru soluții financiare care se pot transforma într-o povară. Economisind încă de pe acum și păstrându-ți nivelul financiar echilibrat o să ai parte de o viață împlinită!